În căutarea gândului pierdut, by Elisa Sinea

        Există cititori în stele, cititori de cărți, dar nu există cititori de gânduri pierdute. S-a întâmplat să fiu eu prima care a început să caute oamenilor gânduri pierdute, dar cel mai ciudat era că mie nu puteam să mi le găsesc.

       Eram pe iarbă proaspăt tăiată, mirosul suav și amețitor m-a prins. M-am trezit pe o câmpie întinsă, era cald soarele strălucea, iar cerul era de un albastru pur şi din loc în loc parcă era stropit cu pete de cerneală, copacii erau verzi cu trupuri noi, plini de viață de un maro închis cu pete negre. Pământul era rece, simțeam o inimă cum bate, parcă vroia să-mi spună ceva. Se auzi deodată o chitară, a început să cânte, fiecare notă înaltă îmi trezea sentimentele de fericire, de pace, bucurie și melancolie, parcă aveam aripi și am început să zbor. Zburând am atins norișorii pufoși, am zburat deasupra apei, iar cu fiecare val pe care îl făceam în mare stâncile se mișcau. Notele joase îmi aduceau aminte de fiecare gând pe care  vroiam să îl aplic în viața mea. Dar parcă aveam un gol, un gând lipsea, parcă era scris pe nisip, iar când vântul bătea nisipul din jur îl acoperea, s-a pierdut.  Era printre miile de amintiri, printre paginile uitării din cartea unde acestea au ars, deoarece când s-au citit au luat foc.

 Am căzut pe iarbă, cerul și stelele formau un joc de cuvinte care trebuiau puse în ordine pentru a forma gândul. Miile de litere erau îndesate într-o cutiuță mică cu căpăcel roșu și cu o fundiță aurie, pe cutiuță era scris pe etichetă următoarea frază: ”CÂND VA VENI TIMPUL MĂ POȚI CITI......” dar lipsea cheia de a deschide cutia. Am căutat printre firele de iarbă, căutând am găsit un trifoi cu doi foi, după unul cu trei foi, dar căutând și tot căutând nu am găsit cheia. În final când am vrut să mă dau bătută am zărit-o, am fugit repede să o iau. Fugind spre cutiuță m-am împiedicat și cheia căzând pe jos s-a sfărâmat. Din fericire a căzut într-un locșor unde nu era nici un fir de iarbă, uitându-mă atent am văzut că această cheie sfărâmată forma o frază: ”TRĂIEŞTE-ȚI PREZENTUL!”

      De fapt, am realizat că eram prinsă în prezent, pentru că nu vroiam să privesc viitorul.